27 august – Ziua Independenței Republicii Moldova

An de an, în ultimele zile de gustar, țara noastră îmbracă straie de sărbătoare, întrucât evocăm trecutul glorios al strămoșilor noștri, care au militat pentru democrație, libertate, independență și suveranitate.

Data de 27 august reprezintă un memento al unui nou început pentru neamul nostru. Anul acesta, se împlinesc 32 de ani de Suveranitate, grație efortului solidar și dezideratului tranșant al poporului, cu scopul de a-și dobândi libertatea, de a-și făuri propriul destin și de a fi stăpân la el acasă.

Adoptarea Declarației de Independență față de Uniunea Sovietică în 1991 reprezintă o sărbătoare națională, ce unește poporul și trezește în fiecare dintre noi sentimentul de patriotism, demnitate și respect față de propria țară.

Printre militantele consacrate mișcării și trezirii conștiinței naționale, se numără și absolventa Liceului Teoretic „Gheorghe Asachi” (pe atunci Școala medie nr.1 „G.I. Kotovski”), Doina (Marin) Aldea-Teodorovici. Cunoscuta interpretă de muzică de estradă și patriotrică a promovat, în creația Sa, dragostea de țară, conștientizarea identității naționale, respectul față de limba română și valorile neamului românesc. Împreună cu Ion Aldea-Teodorovici, participă la toate evenimentele ce au marcat procesul de trezire și renaștere națională a poporului, lansând cântece de un profund patriotism, precum: „Suveranitate”, „Sfântă ni-i casa”, „Mănăstirea Căpriana” etc., astfel, interpreții Doina și Ion Aldea-Teodorovici devin un simbol național al mișcării naționale, dar și al identității neamului.

În contextul marilor victorii obținute de atunci, e de accentuat anul 1991 ca fiind unul important și pentru instituția noastră, marcând reorganizarea Școlii medii moldovenești nr.1 „Grigore Kotovski” în Liceul Teoretic Român-Francez „Gheorghe Asachi”, care s-a impus, de-a lungul anilor, ca o fortăreață a românismului și o „coloană vertebrală a intelectualității”, după cum afirma scriitorul Ion Hadîrcă.

Cu prilejul celor 32 de ani de la independența Republicii Moldova, dar și a evenimentelor de importanță instituțională, în numele întregii comunități profesorale asachiene, vă felicităm cordial, și vă transmitem gânduri de sănătate, urări de pace, bunăstare şi prosperitate în fortificarea ţării și a solidarității neamului.

Salus in virtute decus!

Comentariile sunt închise.