Cu prilejul Zilei Europei, în perioada 10-11 mai, 2022, comunitatea asachiană a organizat o serie de evenimente educaționale, culturale și interactive. Aceste activități au avut ca scop informarea despre cooperarea dintre Uniunea Europeană și Republica Moldova, precum și să marcheze valorile europene, în pofida acestei perioade pline de provocări.
Agenda evenimentelor dedicată Zilei Europei a demarat în data de 10 mai, cu deschiderea orășelului European în incinta IPLT ”Gheorghe Asachi”. În acest context, elevii au salutat profesorii și colegii în limbile țărilor europene, urmând o serie de ateliere gastronomice, prin care elevii s-au familiarizat cu bucătăria țărilor europene.
De asemenea, a avut loc un flash-mob, zona photo booth, reprezentare grafică, emisiune radiofonică și concursuri interactive.
În data de 11 mai, s-a desfășurat o întâlnire online în cadrul parteneriatului educațional între IPLT ”Gheorghe Asachi” și IP „Carmen Sylva” Eforie Sud, județul Constanța, România. În cadrul acestei reuniuni, atât elevii cât și profesorii au discutat despre diversitatea culturală și lingvistică de pe cele două maluri ale Prutului, și din UE.
Elevii au recitat, au cântat, au dansat, au înscenat situații reale și au reiterat importanța diversității culturale în marea familie Europeană, afirmând totodată că Europa este promotorul păcii și al bunei înțelegeri dintre state.
Evenimentul a fost organizat de Comisia metodică Limbi Străine, secția Limba engleză.