În cadrul Zilelor Francofoniei, pe data de 14 martie, anul curent, Ministerul Educației și Cercetării din Republica Moldova și Biroul Național AUF-Moldova au organizat seminarul național: „Manifest pentru o diplomație științifică francofonă.”
Evenimentul a urmărit realizarea priorităților francofone în sistemul educațional din RM prin intermediul „Manifestului pentru o diplomație științifică francofonă”, semnat în cadrul Conferinței Ministeriale de la Cairo de către Ministerul Educației și Cercetării din Republica Moldova și 40 de țări partenere.
Organizatorii și invitații seminarului: ES Dl. Graham PAUL, Ambasadorul Franței în Republica Moldova, Dl. Anatole TOPALĂ, Ministrul Educației și Cercetării și Dl. Eugen VIZIR, Directorul Institutului Diplomatic al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene au pus în valoare acțiunile strategice de dezvoltare a francofoniei în sistemul educațional :
-Instituționalizarea mobilității competențelor;
-Formarea cadrelor didactice FLE și DNL ;
-Promovarea publicațiilor științifice de limbă franceză;
-Asigurarea calității parcursului educational francofon;
-Democratizarea educației digitale;
-Orientarea profesională a tinerilor prin filierele francofone ale instituțiilor de învățământ superior;
-Diseminarea culturii francofone în țară.
Directoarea Biroului Național AUF-Moldova, doamna Claudia Vișan, a prezentat domeniile prioritare de acțiune ale Agenției Universitare a Francofoniei și activitățile planificate în cadrul Planului Național AUF-Moldova pentru anul 2023.
La întâlnire, au participat reprezentanți francofoni din diverse instituții de învățământ superior și IPLT „Gheorghe Asachi” din Chișinău.
Doamna Natalia Bulat, directoarea IPLT „Gheorghe Asachi”, a menționat, în cadrul reuniunii, asigurarea continuității francofone dintre învățământul superior și cel preuniversitar prin mobilitatea proiectelor comune, formarea profesională a cadrelor didactice și orientarea profesională a tinerilor în cadrul școlii. Totodată, a reiterat necesitatea redinamizării proiectului claselor bilingve în contextul francofoniei atât din țară, cât și peste hotare.