Astăzi, 16 noiembrie 2023, a fost dat startul unui eveniment important în cadrul proiectului STREAM „Să descoperim lumea”, “Zoom sur le monde”, în baza ENCICLOPEDIEI P. GUITZ, semnată de domnul Lică Sainciuc.
În incinta bibliotecii „Tamara Andriuță” din IPLT „Gheorghe Asachi”, elevii claselor I și a II-a, profil bilingv, au avut onoarea de a se întâlni cu domnul Lică Sainciuc, artist plastic cu suflet de copil, din Republica Moldova, grație unei frumoase colaborări dintre Comisia metodică învățământ primar și Comisia metodică limbi străine.
Elevii au fost intrigați să cunoască momente din copilăria și activitatea artistului plastic din domeniul graficii de carte.
Micii deceluși i-au adresat întrebări în limba română și limba franceză, pe care autorul le-a primit aproape de suflet și le-a răspuns cu mult drag.
Copiii au pătruns în lumea cărților ilustrate de către Lică Sainciuc și au descoperit personajele principale din ENCICLOPEDIA P. GUITZ, aflând rolul fiecăruia din conținutul cărții.
Această enciclopedie i-a motivat pe copii să o exploreze și în continuare, la orele de limba și literatura română și limba franceză.
Cu certitudine, vizita Maestrului Lică Sainciuc, unic și inconfundabil, a trezit, în elevi, un mare interes de a-i cerceta, în continuare, opera, descoperind lumea prin ENCICLOPEDIA P. GUITZ.
Salus in virtute decus