Instituţia Publică Liceul Teoretic “Gheorghe Asachi”continuă să fie instituţia cu un nume de rezonanţă în ţară prin două dimensiuni axiologice, atât din perspectiva istorică, fiind cea mai veche unitate de învăţământ din republică, cu tradiţii de instruire şi educaţie calitativă de peste 157 de ani, cât şi din perspectiva contemporană prin realizarea unui demers educaţional inovativ şi interactiv marcat de spiritul ardent, cultivarea virtuţilor civice şi a verticalităţii morale.
Instituţia Publică Liceul Teoretic “Gheorghe Asachi” din mun. Chişinău este o instituţie preuniversitară cu studierea aprofundată a limbii franceze, având clase bilingve, a doua limbă străină fiind limba engleză. Instituţia este implicată activ în proiecte educaţionale de nivel naţional şi internaţional precum: Proiectul claselor bilingve sub egida MECC şi AUF.
În cadrul activităţilor de parteneriat organizate cu şi pentru comunitate, IPLT “Gheorghe Asachi” se manifestă printr-o activitate eficientă de conlucrare la nivelul următoarelor arii de interes:
Centrarea interesului prioritar pe necesităţile elevului a fost premisa organizării unui spectru variat de Servicii educaţionale oferite copiilor şi părinţilor: Teatrul-studio „Albina”, Centrul de diagnoză şi conciliere a elevilor „Olimp”, Colectivul de dans sportiv „Triumf”, Cercul de robotică „Roboclub”, Cercul de l. rusă, Cercul de artă plastică „Paleta veselă”, Consiliul Elevilor, Clasa Viitorului, etc.
Personalul instituţiei o constituie corpului didactic în componenţa căreia se încadrează echipa managerială: director – Bulat Natalia și directori – adjuncţi: Rusu Tamara, Groian Ludmila, Sandu–Grosu Svetlana, Teutu Aliona, Chiriac Nona, Lica Valentina, Ciobanu Mariana. 110 cadre didactice, dintre care: 4 doctori în pedagogie, 2 doctoranzi, 26 masteri, 46 profesori cu grad didactic superior, 28 cu grad didactic întâi, 26 cu grad didactic doi, fără grad didactic 9 cadre didactice; 4 deţinători ai Ordinului „Meritul Civic”; 3 deținători ai Ordinului ,,Gloria Muncii”, autori de manuale, curricula şi ghiduri curriculare.