George Chiriac - Colectionar de parfumuri.

Postat : 14.07.2015
Pentru mulţi, un parfum nu înseamnă decât o sticlă cu apă frumos mirositoare pe care o folosesc la ocazii speciale, pentru consumatorii experimentaţi, însă, parfumul reprezintă un accesoriu nepreţuit care te pune în valoare. Opulente, fine, ierboase sau lemnoase, notele unui parfum transmit un mesaj şi adesea pot fi chiar mai importante decât ţinuta purtată, pentru că „tu vei pleca, dar parfumul tău va rămâne”, spune eroul reportajului nostru. ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ Ce cărţi au citit moldovenii la început de vară. 

Vasile Ernu şi Oleg S... Brutal pe Vinyl, un concert inedit de grindcore şi hip-hop George Chiriac are o pasiune deosebită, mai rar întâlnită în rândul bărbaţilor din Republica Modova. Colecţionează parfumuri şi vorbeşte despre ele cu un şarm şi o sensibilitate aparte. Povestea sa începe în anul 2009, atunci când şi-a pierdut simţul olfactiv în urma unei intervenţii chirurgicale. „Mi-am pierdut total mirosul, ceea ce era foarte supărător. Am observat însă că simţurile mele olfactive reacţionează la parfum şi detergent. Ca să-mi antrenez nasul, am început să economisesc bani şi să-mi cumpăr câte o eprubetă de parfum. Acum am câteva sute”, povesteşte George, convins de faptul că sticluţele frumos mirositoare l-au ajutat să-şi recapete mirosul.

Citeste mai mult: adev.ro/nrgorf